рефераты конспекты курсовые дипломные лекции шпоры

Реферат Курсовая Конспект

SCENA 1

SCENA 1 - раздел Литература, POVE Ilie, Preotul, Personajul în Negru (Pe Scenă E î...

ILIE, PREOTUL, PERSONAJUL ÎN NEGRU

(Pe scenă e întuneric. Se vede doar Ilie, luminat de sus, în planul întâi, în stânga.)

ILIE (continuând o frază): ...şi eforturile de a-i convinge au fost zadarnice. Degeaba le-a vorbit despre importanţa rugăciunii, degeaba a încercat să îi convingă să fie atenţi la slujbe. Oamenii veneau la biserică din formalitate, fără să participe câtuşi de puţin cu mintea la ceea ce se petrecea acolo. Se gândeau la mâncare, se gândeau la distracţii, se gândeau la vechii duşmani, la viitorii duşmani sau la emisiunile de la televizor. De parcă biserica ar fi fost un apendice al lumii acesteia, un depozit de gânduri pământeşti, şi nu un loc închinat Domnului.

Pentru a-i schimba, preotul a încercat tot ce i-a stat în putinţă. Nu contenea să le vorbească despre dobândirea sfinţeniei în lume. Despre faptul că familia nu înseamnă refuz al sfinţeniei, ci că este cale spre cer. Şi nu numai le vorbea; se vedea că el însuşi trăia aşa cum îi învăţa pe alţii să trăiască. Familia preotului era o familie model. Dar oamenii se mulţumeau să spună că e firesc să fie aşa, din moment ce preoţia este slujire a lui Dumnezeu. Iar ei trăiau o viaţă de patimi şi plăceri trupeşti, gândin-du-se că, dacă Dumnezeu există şi e iubitor de oameni, îi va mântui şi pe ei ca pe alţi păcătoşi.

Părintele suferea mult din cauza necredinţei lor. Le-a sugerat chiar că el se poate muta în altă parohie, ca să le dea posibilitatea de a avea în locul lui un alt preot, care poate i-ar fi folosit mai mult. Însă oamenii, indiferenţi, n-au luat în seamă această sugestie. Au considerat că este doar un act de bravură gratuită.

Exasperat, părintele a acţionat într-un mod original, chiar exagerat de original. Venind într-o duminică la biserică, oamenii au văzut în locul catapetesmei bizantine o imagine tulburătoare. Aveau în faţă o veritabilă capişte păgână. Icoanele erau substituite cu tot felul de poze şi reclame care nu aveau nicio legătură cu sfântul lăcaş.

(În partea dreaptă a scenei se vede vag; este structurată asemenea unei catapetesme, icoanele fiind substituite de imagini. Ele nu se văd simultan, ci sunt luminate pe rând, în timp ce Ilie le descrie.)

ILIE: În locul icoanei Mântuitorului era pictat un teanc mare de bani. Cu toţii îşi doreau bani, de la cerşetorii din faţa bisericii până la cei mai bogaţi oameni din parohie, dar atât de mulţi nu îndrăznise să îşi dorească nimeni.

(Apare Personajul în negru, care, în linişte, studiază imaginile.)

Maica Domnului era substituită cu poza unei limuzine de lux, ultimul model. Nimeni nu avea o asemenea maşină în tot oraşul. În locul praznicelor împărăteşti erau reclamele celor mai urmărite emisiuni TV. (Lumina trece de la stânga la dreapta, oprindu-se pe fiecare dintre cele douăsprezece imagini.) La televizor erau atenţi. Televizorul devenise pentru mulţi icoana în faţa căreia îşi petreceau tot timpul liber. Televizorul avea în capişte poziţia pe care o merita.

Cei doisprezece apostoli erau înlocuiţi cu cei mai apreciaţi oameni politici ai zilei. În ei oamenii îşi puseseră toată nădejdea. Politica îşi recăpătase rolul de zeiţă. În locul Sfinţilor Prooroci erau actori cunoscuţi, fotomodele arătoase şi cântăreţi celebri. Sfântul Arhanghel Mihail era înlocuit de o sticlă de băutură şi de un cartuş de ţigări.

(Lumina cade pe Personajul în negru, care râde hidos.)

ILIE (continuă): Binevestitorul Gavriil înlocuit de un bilet câştigător la loto şi o minge de fotbal. Uşile din mijloc, care substituiau uşile împărăteşti, aveau lipite titlurile celor mai citite ziare şi reviste. Deasupra catapetesmei, lângă cruce, era o semilună, semn al înţelegerii între religii, sub care scria cu litere mari; „Veniţi aici toţi cei pătimaşi şi îndestulaţi!”.

(Personajul în negru râde iarăşi, aplaudând cu admiraţie capiştea care acum este luminată toată. El face o reverenţă respectuoasă înaintea ei.)

 

 

– Конец работы –

Эта тема принадлежит разделу:

POVE

На сайте allrefs.net читайте: "POVE

Если Вам нужно дополнительный материал на эту тему, или Вы не нашли то, что искали, рекомендуем воспользоваться поиском по нашей базе работ: SCENA 1

Что будем делать с полученным материалом:

Если этот материал оказался полезным ля Вас, Вы можете сохранить его на свою страничку в социальных сетях:

Все темы данного раздела:

POVEŞTI PENTRU COPIII MARI ŞI MICI
DANION VASILE – Scrieri (ultima ediţie): Despre problemele tinerilor (Editura Agnos, 2007), Repere. Duhovnicul. Rugăciunea. Postul (Edi

Picături bune
  - Introducere -   „O, cum aş dori ca voi toţi să deveniţi poeţi!” Avva Sofronie de la Essex Volumu

Poveşti cu iubire
    „A fost odată un copil care şi-a iubit mult mult de tot mămica…” - Ce poveste e asta, mămico? Şi eu te iubesc mult… Toţi copii

Doctorul doctorilor
  De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise &ic

Cordonul bunicii - poveste pentru copiii necăjiţi şi părinţii lor
    - Bunico, spune-mi o poveste, te rog… - O poveste? Dar nu ţi-am mai spus de un an de zile. Doar acum ştii să citeşti singură, iubit

Zidurile din suflete
Într-un sat aflat la o răscruce de drumuri un ţăran a descoperit o comoară. Săpa în curte când, la un moment dat, a găsit câteva pungi mari, pl

Gemenii
    Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul

TAINA IUBIRII
- piesă în trei acte -   Personaje:   Filosoful DIOGENE, personaj central, apare la 30, la 50 şi la 70 de ani; interpr

DIOGENE
(La intrarea în incinta teatrului stă Diogene, bărbat la 30 de ani, sprijinit de un butoi. Ţine în mână un felinar aprins şi se uită cu atenţ

SCENA 2
ILIE, PATRONUL (Acelaşi decor. Se aude iarăşi vocea lui Ilie, care continuă...) ILIE: Noua catapeteasmă arăta groaznic. Stând în faţa

SCENA 3
ILIE, PREOTUL, PATRONUL, PATRU CREDINCIOŞI, PERSONAJUL ÎN NEGRU. (Din dreapta scenei patronul se întoarce însoţit de alţi patru bărbaţi. Patro

SCENA 4
ILIE, PROFESORUL, RALUCA, ANDREI, OANA, PERSONAJUL ÎN NEGRU, PORTARUL, COPILUL. (Lumina cade pe Ilie, ca la începutul scenei 1. El, privind foile pe care le ţine î

SCENA 1
ANDREI, OANA (Andrei se plimbă prin sală.) ANDREI: Despre ce poveste vorbea domnul Mihăilescu? OANA (zâmbind): O poveste pe care le-am

SCENA 2
OANA, ANDREI, TATĂL OANEI, ICONARUL (Lumina cade pe Oana şi Andrei, în stânga scenei. În dreapta întuneric.) OANA: Tatăl meu a avut o

SCENA 3
ANDREI, OANA, PORTARUL, COPILUL, PERSONAJUL ÎN NEGRU, FEMEIA DE SERVICIU ANDREI: E tulburător ce-mi spui. Convertirea lui e parcă scoasă din cărţi. E aproape

SCENA 1
  VULTURII AURII, COPILUL, TATĂL SĂU, PRIMUL ŢĂRAN, AL DOILEA ŢĂRAN (Pe scenă se află vreo şase oameni îmbrăcaţ

SCENA 2
OANA, VULTURII AURII (Vulturii stau în jurul păsării moarte. Se aude glasul Oanei.) OANA (povestind cu voce tristă): Se spune că, departe,

SCENA 3
OANA, ANDREI, PROFESORUL, ILIE, RALUCA PROFESORUL: Faci ce faci şi tot despre căsătorie scrii. ILIE: O apologie neconvenţională a familiei. OANA:

SCENA 4
ANDREI, ILIE, OANA, PROFESORUL PROFESORUL: Da, e nevoie de o cultură creştină cât mai ramificată. Cultura creştină trebuie să răspundă la

DIOGENE
(Când spectatorii cred că piesa s-a terminat, se aud iarăşi bătăi de inimă. De data asta se aud slab de tot. Apare Diogene, acum bătrân, la 70 de a

PROFESORUL, ANDREI, OANA, ILIE, PERSONAJUL ÎN NEGRU, PORTARUL, FEMEIA DE SERVICIU, COPILUL
  (Cadrul este aproape acelaşi cu cel de la sfârşitul scenei 4. În plus, pe scenă se află în acelaşi loc Diogene, mort lângă b

Pr. Nicolae Burlan
În explozia de literatură de după 1989 lipsesc, trebuie să o spunem, creaţiile teatrale care să abordeze o tematică pe cât de absentă, pe atât d

File din sufletul meu
Textele pe care le-am strâns în paginile următoare sunt, aşa cum arată şi titlul, file din sufletul meu. Am scris din-tr-o nevoie de a mărturisi lucruri despre

Testament de haiduc
  Iubito, m-au rănit în luptă, Şi-n piept mă arde-un glonţ hain. De-abia respir; viaţa mi-e suptă De parc-avea flin

Lacrimi
  Lacrimile rugăciunii mi-au sculptat în ochi, cu-o geană, Două candeli ce-s aprinse când veghează sub icoană.

Mahrama Veronicăi
Eu am mahrama Sfintei Veronica... La bătrâneţe o voi lăsa ca moştenire Celui care şi-o va dori cu adevărat.   Mulţi

Ansamblul de lângă Gizeh
  Pământul are o colecţie de piramide. Unele sunt mai uriaşe chiar decât piramidele, Altele sunt minuscule, de-abia sesizabile; O

Prigoana uitării
  Acum, în zilele noastre, Construim fiecare, cu răbdare, Închisori pentru sfinţii din Sinaxar. Demult, unii dintre ei au suferit

Prohod iernatic
  Să uităm jertfele din Decembrie. Să dăm foc ziarelor de atunci Să dăm foc amintirilor de atunci, Să smulgem timpului mo

Mucenicia Cărţilor
Nu s-au mulţumit să ne ucidă Mărturisitorii; s-au hotărât să le ucidă şi Cărţile. Mai întâi le-au sp&a

Ultimul turnir
Pe uliţe, soldaţii îmbrăcaţi în haine strălucitoare strigă cât îi ţine gura. Invită lumea la Marele Spectacol. Intrarea este liber

Razele Soarelui
„S-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor...”, am citit cu durere din Psaltire, şi somnul m-a cuprins. Am visat atunci cum o ceată de sfinţi coborau pe păm&ac

CUPRINS
Introducere…………….   POVEŞTI PENTRU COPIII MARI ŞI MICI………………………. Poveşti cu iubire…… Doctorul doctorilor… Cordonul

Хотите получать на электронную почту самые свежие новости?
Education Insider Sample
Подпишитесь на Нашу рассылку
Наша политика приватности обеспечивает 100% безопасность и анонимность Ваших E-Mail
Реклама
Соответствующий теме материал
  • Похожее
  • Популярное
  • Облако тегов
  • Здесь
  • Временно
  • Пусто
Теги