рефераты конспекты курсовые дипломные лекции шпоры

Реферат Курсовая Конспект

Universul nu era însărcinat cu viaţă şi nici biosfera cu omul. Numărul

Universul nu era însărcinat cu viaţă şi nici biosfera cu omul. Numărul - раздел Литература, Френсис А. Шеффер. Трилогия Nostru A Ieşit La Un Joc La Monte Carlo. (Jacques Monod) ...

nostru a ieşit la un joc la Monte Carlo. (Jacques Monod)

Omului ca om suntem gata să îi spunem cale bătută. (B. F. Skinner)

 

Capitolul unu

Instaurarea scindării

Înainte de schismă

Actuala ruptură dintre generaţii a fost provocată aproape în întregime de schimbarea survenită în conceptul de adevăr.

Oriunde priveşti astăzi, prevalează acest nonconcept. Consensul din jurul nostru este aproape monolitic, fie că luăm în considerare artele, literatura sau citim pur şi simplu ziare şi reviste cum ar fi Time, Life, Newsweek, The Listener sau The Observer. Putem simţi din toate părţile strânsoarea sufocantă a acestei noi metodologii - şi prin „metodologie" înţelegem modul în care abordăm adevărul şi cunoaşterea. Este ca şi cum te-ai sufoca pe o ceaţă londoneză deosebit de rea. Şi întocmai cum ceaţa nu poate fi ţinută dincolo de ziduri sau de uşi, acest consens ajunge să ne împresoare până când încăperea în care locuim nu mai este nepoluată, deşi abia dacă ne dăm seama ce s-a întâmplat.

Tragedia în care ne găsim astăzi este că oamenii sunt fundamental afectaţi de noul mod de a privi adevărul, dar cu toate acestea nu au analizat niciodată devierea care a avut loc. Tinerii provenind din familiile creştine sunt crescuţi în vechea înţelegere a adevărului. Apoi sunt supuşi cadrului modern. Cu timpul devin tot mai derutaţi deoarece nu înţeleg alternativele care le sunt prezentate. Confuzia devine dezorientare şi, în scurt timp, aceasta îi copleşeşte. Din nefericire, acest lucru este adevărat nu doar în rândul tinerilor, ci şi în cazul multor pastori, educatori creştini, evanghelişti şi misionari.

Astfel, după cum văd eu lucrurile, această prefacere în înţelegerea modului în care ajungem la cunoaştere şi adevăr este cea mai importantă problemă cu care se confruntă creştinismul azi.

Dacă aţi fi trăit în Europa, să spunem înainte de 1890 sau în Statele Unite cândva înainte de 1935, nu ar fi trebuit să pierdeţi prea mult timp gândindu-vă la presupoziţiile voastre. (Aceste date sunt arbitrare, deoarece în Europa, cel puţin, schimbarea s-a produs treptat. în America, anii cruciali de schimbare au fost din 1913 până în 1940, iar în timpul acestei perioade relativ scurte întregul mod de gândire a fost revoluţionat; anul 1913 a fost cel mai important an în Statele Unite, nu pentru că a fost anul dinainte de Primul Război Mondial, ci dintr-un alt motiv semnificativ, aşa cum vom vedea mai târziu.)

Înaintea acestor repere temporale, toată lumea pornea de la aproximativ aceleaşi presupoziţii, care în practică păreau a fi în conformitate cu înseşi presupoziţiile creştinului. Aceasta era adevărat atât în domeniul epistemologiei, cât şi în cel al metodologiei. Epistemologia este teoria despre cum cunoaştem, sau despre cum putem fi siguri că ceea ce credem că ştim privitor la lumea din jurul nostru este corect. Metodologia este modul în care abordăm chestiunea adevărului şi a cunoaşterii.

Se poate argumenta că necreştinii nu aveau nici un drept să acţioneze pornind de la presupoziţiile de la care porneau. Acest lucru este adevărat. Asemenea romanticilor, ei acceptau soluţii optimiste fără un temei suficient. Cu toate acestea, au continuat să gândească şi să acţioneze ca şi cum aceste presupoziţii ar fi fost adevărate.

Care erau aceste presupoziţii? Principala presupoziţie era că absoluturile există cu adevărat. Ei au acceptat posibilitatea unui absolut în domeniul Fiinţei (sau al cunoaşterii) şi în domeniul moralei. În consecinţă, fiindcă acceptau posibilitatea absoluturilor, chiar dacă nu erau de acord cu privire la care sunt acestea, oamenii puteau raţiona împreună pe temeiul clasic al antitezei. Ei considerau de la sine înţeles că, dacă un lucru era adevărat, opusul lui era fals. În moralitate, dacă un anumit lucru este corect, opusul lui este greşit. Această mică formulă, „A este A" şi „A nu este egal cu non-A", este prima mişcare în logica clasică. Înţelegând până unde s-a ajuns în abandonarea acestei formule, vom înţelege situaţia noastră actuală.

Absoluturile implică antiteza. Necreştinul operează romantic pe această bază fără să aibă o cauză suficientă şi un fundament adecvat pentru a proceda astfel. De aceea, era încă posibilă discuţia despre ce este bine şi ce este greşit, ce este adevărat şi ce era fals. Puteai să-i spui unei necreştine să „fie fată cuminte" şi, deşi era posibil ca ea să nu-ţi urmeze sfatul, cel puţin înţelegea la ce te refereai. A spune astăzi acelaşi lucru unei fete cu adevărat moderne înseamnă a afirma un „nonsens". Privirea inexpresivă pe care ai primi-o probabil drept răspuns nu înseamnă că standardele tale au fost respinse, ci că mesajul tău este lipsit de sens.

Schimbarea a fost enormă. În urmă cu treizeci de ani sau mai bine ai fi putut spune lucruri de genul: „Aceasta este adevărat" sau „Aceasta este corect" şi te-ai fi aflat pe lungimea de undă a tuturor. Oamenii puteau să-şi formuleze sau nu într-un mod consecvent credinţele, dar toţi vorbeau unul cu altul ca şi când ideea de antiteză ar fi fost corectă. Astfel, în evanghelizare, în chestiuni spirituale şi în educaţia creştină puteai porni de la certitudinea că auditoriul tău te înţelege.

Apologetica presupoziţională ar fi oprit decăderea1

A fost într-adevăr regretabil că „gânditorii" noştri creştini de dinaintea schimbării şi a instaurării schismei nu au vorbit şi nu au predicat cu o înţelegere clară a presupoziţiilor. Dacă ar fi făcut lucrul acesta, nu ar fi fost luaţi prin surprindere şi ar fi putut să-i ajute pe tineri să facă faţă dificultăţilor cu care se confruntau. Inacceptabil este că nici măcar acum, la ani buni după ce schimbarea s-a încheiat, mulţi creştini nu ştiu încă ce se întâmplă. Şi aceasta, deoarece nu-i învaţă nimeni cât este de importantă gândirea în termenii presupoziţiilor, îndeosebi în relaţie cu adevărul.

Gândirea seculară şi teologia liberală au copleşit Biserica, deoarece conducătorii acesteia nu au înţeles importanţa combaterii unui set fals de presupoziţii. În general, ei au dus lupta pe un teren greşit şi astfel, în loc să fie în frunte atât în apărare, cât şi în comunicare, au rămas în mod jalnic în urmă. Aceasta a constituit o deficienţă reală, care este chiar azi greu de îndreptat printre evanghelici.

Folosirea apologeticii clasice a fost eficientă înainte de această schimbare doar pentru că necreştinii operau, la suprafaţă, cu aceleaşi presupoziţii, chiar dacă aveau o bază inadecvată pentru ele. Totuşi, în apologetica clasică, presupoziţiile erau rareori analizate, discutate sau luate în considerare.

Astfel, dacă un om se ridica să predice Evanghelia şi spunea: „Credeţi lucrul acesta, este adevărat", cei care-1 auzeau spuneau: „Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, atunci opusul lui este fals." Presupoziţia antitezei era cuprinsă în întreaga perspectivă mentală a omului. Nu trebuie să uităm că creştinismul istoric se bazează pe antiteză. Fără ea, creştinismul istoric nu are sens. Principala antiteză este că Dumnezeu există în contrast (în antiteză) cu nonexistenţa Lui. Întrebarea care dintre aceste enunţuri este adevărat aduce o schimbare radicală în domeniul cunoaşterii şi al moralei, şi în întreaga viaţă.

Linia disperării

Avem astfel o linie istorică de felul acesta:

 

EUROPA ÎNAINTE DE 1800 ŞI

S.U.A. ÎNAINTE DE 1935

LINIA DISPERĂRII

EUROPA DUPĂ 1890

S.U.A. DUPĂ 1935

 

Observaţi că am numit această linie „linia disperării". Deasupra acestei linii găsim oameni care trăiesc cu noţiunile lor romantice despre absoluturi (deşi nu au o baza logică suficientă). De cealaltă parte a liniei totul este schimbat. Omul gândeşte altfel adevărul.

Pentru a înţelege mai bine această linie a disperării, nu trebuie să ne-o reprezentăm ca pe o linie orizontală, ci ca pe o linie frântă, sub formă de trepte.

 

 

LINIA DISPERĂRII

 

 

FILOZOFIE

ARTĂ

MUZICĂ

CULTURĂ

GENERALĂ

TEOLOGIE

 
 

 

 


Fiecare dintre aceste niveluri reprezintă etape temporale. Treapta cea mai înaltă este prima, cea mai de jos este ultima. Aceasta este ordinea în care schimbarea în sfera adevărului a afectat viaţa oamenilor.

Schimbarea s-a produs progresiv şi din trei direcţii diferite. Oamenii nu s-au trezit într-o bună dimineaţă, descoperind că schimbarea a cuprins subit totul.

Mai întâi s-a răspândit geografic. Noile idei au apărut în Germania şi s-au răspândit în exterior. Ele au afectat mai întâi continentul, apoi au traversat Canalul în Anglia, şi apoi Atlanticul în America. În al doilea rând, schimbarea s-a infiltrat în societate de la adevăraţii intelectuali, la cei mai educaţi, apoi în jos la muncitori, ajungând în cele din urmă la clasa mijlocie. În al treilea rând, ea s-a răspândit aşa cum arată diagrama, de la o disciplină la alta, începând cu filozofii şi terminând cu teologii. Teologia a fost ultima pentru o lungă perioadă de timp. Studiind această deviere culturală, mi se pare curios că atât de mulţi iau ultima modă teologică şi o aclamă ca pe o noutate. Dar, de fapt, ceea ce afirmă acum noua teologie a fost deja articulat în toate celelalte discipline.

Este important să înţelegem natura fundamentală a acestei linii. Dacă noi, creştinii, ne adresăm oamenilor ca şi cum aceştia s-ar situa deasupra liniei, când în realitate sunt de cealaltă parte a ei, încercarea este sortită eşecului. Şi aceasta îi priveşte deopotrivă pe docheri şi pe intelectuali. Acelaşi lucru este adevărat şi în cazul conceptului de spiritualitate. De această parte a liniei, „spiritualitatea" devine opusul spiritualităţii creştine.

Unitate şi fragmentare în raţionalism

Există o unitate reală în gândirea necreştină, după cum există şi diferenţe în această unitate. Trecerea sub linia disperării este una din aceste diferenţe în unitatea gândirii necreştine. Factorul unificator poate fi numit raţionalism, sau, dacă vreţi, umanism − deşi dacă folosim ultimul termen, trebuie să fim atenţi să deosebim sensul lui în acest context de sensul limitat al cuvântului umanism, aşa cum este folosit într-o carte ca The Humanist Frame2, editată de Jir Julian Huxley. Tipul acesta din urmă de umanism a devenit un termen tehnic în interiorul sensului mai larg al cuvântului. Umanismul, în sensul mai larg, mai cuprinzător, reprezintă sistemul prin care oamenii, bărbaţi şi femei, pornind exclusiv prin propriile resurse şi având doar Omul ca centru integrator, încearcă să descopere pe cale raţională întreaga cunoaştere, semnificaţie şi valoare. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că cuvântul raţionalism, al cărui sens se suprapune cu al celui de umanism în sensul larg al termenului, nu se confundă cu cuvântul raţional. Raţional înseamnă că lucrurile din jurul nostru nu sunt contrare raţiunii; sau, ca să o spunem altfel, că aspiraţia omului la raţiune este validă. De aceea, poziţia iudeo-creştină este raţională, dar ea este contrariul raţionalismului.

Deci raţionalismul sau umanismul reprezintă unitatea din interiorul gândirii necreştine. Totuşi, dacă creştinii vor să-i înţeleagă pe oamenii din generaţia lor şi să li se adreseze, ei trebuie să ţină cont de forma pe care raţionalismul o ia în acel moment. într-un anume sens, el este întotdeauna acelaşi – oamenii încearcă să construiască pornind doar de la ei înşişi. Într-un alt sens, el se schimbă permanent, cu diferite accente pe care creştinul trebuie să le cunoască dacă nu vrea să se trezească lucrând într-o perioadă care nu mai există.

Linia disperării indică o schimbare uriaşă în unitatea raţionalismului. Deasupra liniei oamenii erau nişte optimişti raţionalişti. Ei credeau că pot începe cu ei înşişi şi pot desena un cerc care să cuprindă toate gândurile despre viaţă şi viaţa însăşi, fără a fi necesar să se îndepărteze de logica antitezei. Credeau că oamenii finiţi pot găsi singuri, în mod raţional, o unitate în diversitatea absolută – o explicaţie adecvată pentru întreaga realitate. Aici se situau filozofii înaintea vremii noastre. Singura dispută reală între aceşti raţionalişti optimişti se referea la cercul care trebuia desenat. Cineva desena un cerc şi spunea: „Poţi trăi în cercul acesta." Altul îl tăia şi desena alt cerc. Apoi venea un altul şi, tăind cercul anterior, îl desena pe al lui – ad infinitum. Astfel, dacă începi să studiezi filozofia urmărind istoria filozofiei, când vei termina de studiat toate aceste cercuri, dintre care fiecare a fost distrus de următorul, s-ar putea să îţi vină să te arunci de pe Podul Londrei!

Dar la un moment dat această încercare de a produce un umanism optimist unificat a luat sfârşit. Filozofii au ajuns la concluzia că nu vor găsi un cerc raţionalist unificat care să conţină întreaga gândire şi în care să poată trăi. Era ca şi cum raţionalistul şi-ar fi dat seama dintr-o dată că este închis într-o cameră rotundă şi mare, fără uşi şi fără ferestre, înconjurat doar de întuneric. Din mijlocul camerei, ar fi pornit pipăind spre pereţi şi ar fi început să caute o ieşire. Ar fi înconjurat încăperea şi apoi şi-ar fi dat seama că nu există nici o ieşire, absolut nici o ieşire! În cele din urmă, filozofii au ajuns să-şi dea seama că nu pot găsi acest cerc raţionalist unificat şi astfel, depărtându-se de metodologia clasică a antitezei, au schimbat conceptul de adevăr - şi aşa s-a născut omul modern.

În felul acesta omul modern a trecut sub linia disperării. El a fost împins acolo împotriva dorinţei lui. A rămas tot raţionalist, dar s-a schimbat. înţelegem noi creştinii această schimbare din lumea contemporană? Dacă nu o înţelegem, atunci de cele mai multe ori vorbim singuri.

Tendinţe spre uniformizarea culturii

Înţelegerea schismei în care a fost adus omul de gândirea lui nu are doar o valoare intelectuală, ci şi una spirituală. Creştinul trebuie să se împotrivească spiritului lumii. Dar când spunem lucrul acesta, trebuie să fim conştienţi că duhul lumii nu ia întotdeauna aceeaşi formă. Astfel, creştinul trebuie să se împotrivească duhului lumii în forma pe care acesta o ia în generaţia lui. Dacă nu procedează aşa, el nu se împotriveşte deloc duhului lumii. Acest lucru este adevărat îndeosebi pentru generaţia noastră, deoarece forţele care lucrează împotriva noastră se caracterizează printr-o astfel de totalitate. Generaţia noastră de creştini are nevoie mai mult decât oricare alta să ia aminte la aceste cuvinte atribuite lui Martin Luther:

 

Dacă proclam cu toată puterea mea şi explic cât se poate de limpede fiecare parte a adevărului lui Dumnezeu, cu excepţia acelei mici părţi pe care lumea şi diavolul o atacă acum, nu îl mărturisesc pe Cristos, indiferent cu câtă îndrăzneală L-aş proclama. Unde bătălia este în toi, acolo se dovedeşte loialitatea luptătorului. Şi chiar dacă el stă neclintit în tot restul câmpului de bătălie, dacă se eschivează aici, aceasta nu înseamnă decât nestatornicie şi dezonoare.

 

Este falsă afirmaţia că există o cultură total uniformă. Nu este adevărat. Şi totuşi, atunci când studiem arta şi literatura trecutului şi acele lucruri care ne ajută să înţelegem o cultură, descoperim tendinţa spre un întreg monolitic şi uniform.

Printr-un studiu de arheologie se poate arăta cum o anumită idee s-a dezvoltat într-un anumit loc şi apoi, de-a lungul a câtorva sute de ani, a penetrat un spaţiu mai vast. Putem lua drept exemplu cultura indo-europeană, a cărei răspândire poate fi urmărită prin circulaţia anumitor cuvinte.

În trecutul îndepărtat, răspândirea anumitor concepte culturale era aşa de lentă, încât uneori, când acestea ajungeau în alte zone, se schimbau deja în locul de origine. Dar astăzi lumea este mică şi este foarte posibil să avem o cultură monolitică ce se răspândeşte rapid şi influenţează porţiuni mari ale omenirii. Nici o barieră artificială, cum ar fi Cortina de Fier, nu poate împiedica circulaţia ideilor. Pe măsură ce lumea s-a micşorat şi pe măsură ce ea a devenit în mare parte post-creştină, amândouă părţile Cortinei de Fier au urmat aceeaşi metodologie şi aceeaşi formă de gândire monolitică de bază – şi anume, lipsa absoluturilor şi a antitezei, care conduce la relativism pragmatic.

În formele moderne ale educaţiei specializate există tendinţa de a pierde întregul în părţi, şi în sensul acesta putem spune că generaţia noastră produce puţini oameni cu adevărat educaţi. Adevărata educaţie înseamnă gândirea prin asocieri între diferitele discipline, şi nu doar a fi foarte bine pregătit într-un singur domeniu, adică un tehnician. Cred că nici o altă disciplină nu a tins spre o mai mare fragmentare în gândire ca teologia evanghelică ortodoxă de azi.

Reprezentanţii creştinismului istoric înţeleg cu mare greutate relaţiile dintre diferitele domenii ale gândirii. Atunci când apostolul ne-a avertizat „să ne păzim neîntinaţi de lume"3, el nu s-a referit la ceva abstract. Dacă creştinul doreşte să pună în aplicare această poruncă, el trebuie să înţeleagă ce anume îl confruntă în mod antagonist în propriul lui moment istoric. Altfel devine pur şi simplu o piesă de muzeu nefolositoare, şi nu un luptător viu pentru Isus Cristos.

Creştinul ortodox plăteşte un preţ foarte mare, atât în apărarea Evangheliei, cât şi în comunicarea acesteia, din cauză că nu gândeşte şi nu acţionează ca o persoană educată, care înţelege uniformitatea culturii noastre moderne şi se angajează într-o confruntare cu aceasta.

 

– Конец работы –

Эта тема принадлежит разделу:

Френсис А. Шеффер. Трилогия

На сайте allrefs.net читайте: "Френсис А. Шеффер. Трилогия"

Если Вам нужно дополнительный материал на эту тему, или Вы не нашли то, что искали, рекомендуем воспользоваться поиском по нашей базе работ: Universul nu era însărcinat cu viaţă şi nici biosfera cu omul. Numărul

Что будем делать с полученным материалом:

Если этот материал оказался полезным ля Вас, Вы можете сохранить его на свою страничку в социальных сетях:

Все темы данного раздела:

Omul şi viziunea lui
  de J. I. Packer Era mic de statură, avea o frunte bombată şi brăzdată şi o barbă tunsă cioc. Pantalonii alpini, bufanţi pâ

Prefaţă la
    Dumnezeu care există şi Evadare din raţional     O dată cu republicarea volumelor Dumneze

Hegel, poarta de intrare
Omul care a deschis poarta spre linia disperării a fost filozoful german Hegel (1770-1831). Înainte de el adevărul era conceput pe baza antitezei, nu dintr-un motiv bine întem

Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare
    Disperarea omului modern ia multe forme. Este o disperare în profunzime, în sensul că tinde să folosească formulări şi forme car

Folosirea cuvintelor şi a simbolurilor
Fiecare cuvânt are două părţi. Există definiţia de dicţionar şi există conotaţia. Cuvintele pot fi sinonimice în definiţie, dar cu cono

Creştinismul istoric şi dilema omului
Creştinismul istoric susţine că dilema omului are o cauză morală. Nefiind determinat de cauze exterioare, Dumnezeu 1-a creat pe om asemenea Lui, o persoană ne

Identificarea punctului de tensiune
  Comunicarea cu cineva ca mine Comunicarea se realizează când o idee pe care o am în minte trece prin buzele mele (sau prin mâinile mele – &ici

De la punctul de tensiune la Evanghelie
De ce există un loc pentru conversaţie1 Dacă omul din faţa noastră ar fi logic faţă de presupoziţiile lui necreştine

Vizibilitatea
Lumea are dreptul să se uite la noi şi să ne judece. Isus ne spune că după cum ne iubim unii pe alţii lumea va judeca nu numai dacă suntem ucenicii Lui, ci ş

Realism în prezentare
Pentru toate aceasta trebuie să ne aţintim privirea în fiecare clipă la Fiul lui Dumnezeu; ele nu pot fi făcute prin puterea noastră. Trebuie să-I dăm Lui v

Cuvânt înainte
    Dacă cineva doreşte să plece în străinătate pentru o perioadă mai lungă, se va pregăti, fără îndoial

Capitolul unu
  Necesitatea metafizică Această carte tratează necesitatea filozofică a existenţei lui Dumnezeu şi a comunicării Sale – în do

Capitolul trei: Al doilea pas: arta
1 Vezi Capitolul 2, Secţiunea a doua 2 Aceasta este traducerea sugerată de Dr. H. R. Rookmaaker în Synthetist Art Theories, Amsterdam, 1959, pa

Capitolul 5: Factorul unificator pe scara disperării
1 New York, Frederick A. Praeger, 1964 2 Leopold Sedar Senghor, Sekcted Poems, Oxford University Press, 1964 3 Paleontolog francez iezuit c

Capitolul doi: Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare
1 Cugetările mele m-au făcut să cred că există o conştiinţă sau o memorie culturală colectivă, aflată în corelaţie cu cu

Capitolul trei: Misticismul modern în acţiune: arta şi limbajul
1 Sylvia Sprigge, Berenson, A Biography, Boston, Houghtzon Mifflin, 1960. 2 Cf. 1 Corinteni 15: 6 3 Publicat în 1920. 4

Capitolul patru: Misticismul modern în acţiune: muzica şi literatura
1 Columbia KL 6005 sau KS 6005. 2 28 noiembrie, 1964, de Calvin Tomkins. 3 A murit după publicarea cărţii. N. trad. 4

Capitolul cinci: Următoarea fază a teologiei moderne
1 În ultimii ani s-a spus adesea despre Karl Barth că şi-a schimbat concepţiile spre sfârşitul vieţii. Dacă ar fi adevărat, totul s-ar fi p

Capitolul trei: Dilema omului
1 Analiza romanului Ciuma este continuată în Capitolul 4. 2 Ioan 5:24; Coloseni 1:13. 3 Geneza 2:17. 4 Este

Capitolul cinci: Cum ştim că este adevărat?
1 După cum spune ultrarevoluţionarul Einstein: „Dezvoltarea istorică a arătat că între construcţiile teoretice imaginabile există invariabil una

Capitolul doi: De la punctul de tensiune la Evanghelie
1 Vezi Capitolul 1, Secţiunea 1. 2 Principalele concepte prezentate aici au fost enunţate pentru prima dată în articolul meu intitulat „A Review

Capitolul trei: Declararea Evangheliei
1 Evrei 11:6 2 Faptele Apostolilor 16:30-32 3 Aici Bunyan introduce o notă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi îm

Apendice
Apendice A: Problema apologeticii 1 În legătură cu temnicerul din Filipi, vezi Capitolul trei, Secţiunea a patra. 2 El exis

Capitolul patru
1 Londra, Allen and Unwin, 1961. 2 Londra, Collins; New York: Harper and Row, 1959. 3 The Listener, 13 octombrie, 1966. Capi

El există şi nu tace
Capitolul unu: Necesitatea metafizică 1 Unii ar putea spune că există şi o altă posibilitate – o formă oarecare de dualism – şi a

Capitolul patru: Necesitatea epistemologică: răspunsul
1 Pentru o discuţie mai cuprinzătoare asupra revelaţiei propoziţionale şi verbalizate, vezi Apendice A: „Este revelaţia propoziţională un nonsens?

Secţiunea a doua: Relaţia dintre noua teologie şi climatul intelectual
Capitolul unu: Pasul al cincilea: teologia…………………………………………………..36 Capitolul doi: Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare……………………..39 Capitolul trei: M

Secţiunea a patra: Declararea creştinismului istoric în climatul secolului al xx-lea
Capitolul unu: Identificarea punctului de tensiune………………………………………....83 Capitolul doi: De la punctul de tensiune la Evanghelie…………………………………... 88 Capitolul trei:

Secţiunea a şasea: Trăirea personală şi corporativă în climatul secolului al xx-lea
Capitolul unu: Demonstrarea caracterului lui Dumnezeu……………………………….. 105 Capitolul doi: Legal, dar nu numai legal…………………………………………………110 Apendice

EVADARE DIN RAŢIONAL
Cuvânt înainte………………………………………………………………………………131 Capitolul unu……………………………………………………………………………….132 Capitolul doi………………………………………………………………………………..13

Хотите получать на электронную почту самые свежие новости?
Education Insider Sample
Подпишитесь на Нашу рассылку
Наша политика приватности обеспечивает 100% безопасность и анонимность Ваших E-Mail
Реклама
Соответствующий теме материал
  • Похожее
  • Популярное
  • Облако тегов
  • Здесь
  • Временно
  • Пусто
Теги