ILIE, PREOTUL, PERSONAJUL ÎN NEGRU
(Pe scenă e întuneric. Se vede doar Ilie, luminat de sus, în planul întâi, în stânga.)
ILIE (continuând o frază): ...şi eforturile de a-i convinge au fost zadarnice. Degeaba le-a vorbit despre importanţa rugăciunii, degeaba a încercat să îi convingă să fie atenţi la slujbe. Oamenii veneau la biserică din formalitate, fără să participe câtuşi de puţin cu mintea la ceea ce se petrecea acolo. Se gândeau la mâncare, se gândeau la distracţii, se gândeau la vechii duşmani, la viitorii duşmani sau la emisiunile de la televizor. De parcă biserica ar fi fost un apendice al lumii acesteia, un depozit de gânduri pământeşti, şi nu un loc închinat Domnului.
Pentru a-i schimba, preotul a încercat tot ce i-a stat în putinţă. Nu contenea să le vorbească despre dobândirea sfinţeniei în lume. Despre faptul că familia nu înseamnă refuz al sfinţeniei, ci că este cale spre cer. Şi nu numai le vorbea; se vedea că el însuşi trăia aşa cum îi învăţa pe alţii să trăiască. Familia preotului era o familie model. Dar oamenii se mulţumeau să spună că e firesc să fie aşa, din moment ce preoţia este slujire a lui Dumnezeu. Iar ei trăiau o viaţă de patimi şi plăceri trupeşti, gândin-du-se că, dacă Dumnezeu există şi e iubitor de oameni, îi va mântui şi pe ei ca pe alţi păcătoşi.
Părintele suferea mult din cauza necredinţei lor. Le-a sugerat chiar că el se poate muta în altă parohie, ca să le dea posibilitatea de a avea în locul lui un alt preot, care poate i-ar fi folosit mai mult. Însă oamenii, indiferenţi, n-au luat în seamă această sugestie. Au considerat că este doar un act de bravură gratuită.
Exasperat, părintele a acţionat într-un mod original, chiar exagerat de original. Venind într-o duminică la biserică, oamenii au văzut în locul catapetesmei bizantine o imagine tulburătoare. Aveau în faţă o veritabilă capişte păgână. Icoanele erau substituite cu tot felul de poze şi reclame care nu aveau nicio legătură cu sfântul lăcaş.
(În partea dreaptă a scenei se vede vag; este structurată asemenea unei catapetesme, icoanele fiind substituite de imagini. Ele nu se văd simultan, ci sunt luminate pe rând, în timp ce Ilie le descrie.)
ILIE: În locul icoanei Mântuitorului era pictat un teanc mare de bani. Cu toţii îşi doreau bani, de la cerşetorii din faţa bisericii până la cei mai bogaţi oameni din parohie, dar atât de mulţi nu îndrăznise să îşi dorească nimeni.
(Apare Personajul în negru, care, în linişte, studiază imaginile.)
Maica Domnului era substituită cu poza unei limuzine de lux, ultimul model. Nimeni nu avea o asemenea maşină în tot oraşul. În locul praznicelor împărăteşti erau reclamele celor mai urmărite emisiuni TV. (Lumina trece de la stânga la dreapta, oprindu-se pe fiecare dintre cele douăsprezece imagini.) La televizor erau atenţi. Televizorul devenise pentru mulţi icoana în faţa căreia îşi petreceau tot timpul liber. Televizorul avea în capişte poziţia pe care o merita.
Cei doisprezece apostoli erau înlocuiţi cu cei mai apreciaţi oameni politici ai zilei. În ei oamenii îşi puseseră toată nădejdea. Politica îşi recăpătase rolul de zeiţă. În locul Sfinţilor Prooroci erau actori cunoscuţi, fotomodele arătoase şi cântăreţi celebri. Sfântul Arhanghel Mihail era înlocuit de o sticlă de băutură şi de un cartuş de ţigări.
(Lumina cade pe Personajul în negru, care râde hidos.)
ILIE (continuă): Binevestitorul Gavriil înlocuit de un bilet câştigător la loto şi o minge de fotbal. Uşile din mijloc, care substituiau uşile împărăteşti, aveau lipite titlurile celor mai citite ziare şi reviste. Deasupra catapetesmei, lângă cruce, era o semilună, semn al înţelegerii între religii, sub care scria cu litere mari; „Veniţi aici toţi cei pătimaşi şi îndestulaţi!”.
(Personajul în negru râde iarăşi, aplaudând cu admiraţie capiştea care acum este luminată toată. El face o reverenţă respectuoasă înaintea ei.)