ILIE, PATRONUL (Acelaşi decor. Se aude iarăşi vocea lui Ilie, care continuă...)
ILIE: Noua catapeteasmă arăta groaznic. Stând în faţa ei, nimeni nu se mai putea simţi într-un loc închinat lui Dumnezeu. La început, credincioşii au crezut că părintele şi-a pierdut minţile; doar soţia îi murise de curând. Şi totuşi părintele ţinea slujbele ca înainte, fără nicio schimbare. Nu dădea niciun semn de nebunie. După câtăva vreme, credincioşii au început să simtă nevoia peretelui cu icoane. Ca după o predică tainică, ei şi-au dat seama că biserica era singurul spaţiu care le dădea posibilitatea de a scăpa de frământările şi obsesiile zilnice. Se gândeau chiar să strângă bani pentru a cumpăra o catapeteasmă nouă.
Într-o seară, un bărbat a venit pe ascuns la biserică. Era patronul celui mai mare magazin din oraş. Se zicea despre el că ţinea chiar o casă de desfrâu, dar nimeni nu putea fi sigur de asta.
(Din dreapta scenei apare patronul, ţinând în mâna stângă o lumânare mare, de cununie. Priveşte imaginile, şi se opreşte în faţa teancului de bani. Scuipă imaginea cu banii, apoi o loveşte cu pumnii.)
PATRONUL (strigând): Bani, bani, bani. M-am săturat de bani. M-am săturat. Nu mai vreau, nu mai pot... Doamne... (împreunându-şi mâinile la piept) am nevoie de altceva... am nevoie de Tine. (Se prinde de un colţ al catapetesmei păgâne şi încearcă să o trântească jos, dar nu are putere. O mai scuipă o dată, apoi pleacă mânios.)