Lacrimile rugăciunii mi-au sculptat în
ochi, cu-o geană,
Două candeli ce-s aprinse când veghează
sub icoană.
Lacrimile pocăinţei devenit-au mii de
ruguri
Mistuind ce-i rău în suflet – patimile cu-a
lor muguri.
Ale isihiei lacrimi ce-au tăiat inima-n taină
Ţi-au croit din carnea-i scumpă cea mai
luminoasă haină.
Lacrimile care faţa mi-au arat-o cu-a lor
pluguri
M-au dat Ţie ca recoltă. Tu păstrează-mă
de-a pururi.