Acum, în zilele noastre,
Construim fiecare, cu răbdare,
Închisori pentru sfinţii din Sinaxar.
Demult, unii dintre ei au suferit
Temniţe adevărate, şi foame, şi chin,
Şi chiar moarte; şi totuşi
Durerile de astăzi îi apasă mai tare
Iar cicatricele par de nevindecat:
Căci noi, fiii sângelui lor, îi uităm.
Îi exilăm din memorie
Cu vieţile lor, cu prăznuirile lor,
Cu minunile lor, cu tot binele
Ce l-au făcut pentru oameni.
Adică, şi pentru noi...
Parcă ne e chiar teamă,
Când îi privim în vechi icoane,
Că ei au rămas prezenţi,
Că încă sunt de faţă.
Şi parcă simţim că ei aşteaptă
Cu o încordare de care nu ţinem seama
Să îi scăpăm de exilul din care
Nici Dumnezeu nu ne forţează a-i scăpa.
Să îi primim cu evlavie,
Acolo unde aşteaptă să stea:
În inimile noastre...