de J. I. Packer
Era mic de statură, avea o frunte bombată şi brăzdată şi o barbă tunsă cioc. Pantalonii alpini, bufanţi până la genunchi, îi acopereau picioarele americane, capul i se înfunda între umeri şi pe faţă i se citea o de detaşare inteligentă. Nimic deosebit, veţi spune, un om serios, cu siguranţă hotărât, poate puţin excentric, dar nici pe departe unic din cauza aceasta.
Dar ce spunea era captivant. Cuvintele lui aveau fermitate, trădând viziune; amabilitate, trădând tărie; claritate nesofisticată, trădând stăpânire a minţii; compasiune, trădând o inimă sinceră şi bună. Nu exista nici urmă de viclenie în ce spunea, nici un pic de îngustime partizană sau de manipulare, doar puterea pasionată de convingere a profetului care se grăbeşte să le împărtăşească şi altora ce vede el singur.
Cine a fost Francis Schaeffer? Schaeffer a fost un om care citea, asculta şi gândea, care trăia în prezent, învăţa din trecut şi privea spre viitor; care avea darul neobişnuit de a comunica idei într-un mod uşor accesibil. Stilul lui comunicativ nu era acela al academicianului prudent, care trudeşte pentru acoperirea exhaustivă a materialului sau pentru obiectivitate şi imparţialitate. Era mai degrabă acela al unui gânditor înflăcărat care îşi descrie viziunea asupra adevărului etern în trăsături de condei îndrăzneţe şi în contraste puternice.
Academicienii nu au obosit niciodată să-1 condamne pe Schaeffer pentru acest mod de a comunica. Totuşi, este un fapt dovedit că, revoltaţi împotriva diferitelor mode din domeniile lor profesionale, mulţi gânditori şi artişti tineri au găsit în analiza lui Schaeffer o frânghie de salvare care le-a adus echilibrul mintal, fără de care nu ar fi putut, literalmente, să mai trăiască. Schaeffer s-a considerat un evanghelist chemat să rostească adevărul perseverent şi fără compromisuri unor oameni reali aflaţi în necazuri reale, ale căror vieţi au fost distruse de relativismul, iraţionalismul, fragmentarea şi nihilismul culturii noastre de azi. De aceea, cred că cel mai aproape de adevăr ar fi să-1 numim un profet-pastor, un vizionar care, pornind de la Biblie, în lumina viziunii lui, a căutat o lume în nevoie şi a păstorit oile Domnului.
Ce anume îi conferă lui Schaeffer notorietate? Pentru a înţelege lucrul acesta, ne-ar fi de mare ajutor să schiţăm principiile esenţiale care au conturat viziunea şi lucrarea lui.
În primul rând, Schaeffer a avut o percepţie vie a totalităţii realităţii create, a vieţii omeneşti, a gândirii fiecărei persoane şi a adevărului revelat al lui Dumnezeu. Mintea lui era făcută pentru înţelegerea principiilor primare, pentru sisteme şi pentru totalităţi, şi nu discuta niciodată izolat un subiect sau nu lăsa deoparte un punct de vedere până nu îi explora şi testa implicaţiile ca descriere totală a realităţii şi a vieţii. El considera că o astfel de analiză fundamentală este lămuritoare, deoarece concepţiile de bază despre lume nu sunt multe la număr şi trebuie să fim conştienţi de măsura în care gândurile noastre sporadice, superficiale, consideră că ceva este de la sine înţeles. Astfel, expunerea presupoziţiilor reprezintă un element central al metodei lui Schaeffer în abordarea tuturor opiniilor asupra oricărui subiect. El a prezentat întotdeauna creştinismul în termenii propriilor sale presupoziţii şi într-o formă teologică sistematică, drept vestea bună revelată a Creatorului nostru raţional şi sfânt care a devenit Răscumpărătorul nostru plin de har şi milă în spaţiu şi timp.
În al doilea rând, Schaeffer a observat primatul raţiunii în constituţia fiecărui individ şi puterea ideilor în mintea omenească. El a înţeles că „ideile au picioare", astfel că ce gândim determină ce suntem. Aşadar, prima sarcină în evanghelizare, în Apusul modern sau oriunde, este convingerea interlocutorului de a accepta concepţia creştină despre realitate. Iar primul pas în realizarea acestui lucru este să-1 convingi pe acesta de nonviabilitatea tuturor
celorlalte concepţii, inclusiv a oricărei forme de necreştinism care ar putea exista implicit în gândirea lui. Ceea ce presupune să-1 tratezi nu ca pe un „intelectual", ci ca pe fiinţa umană care fără îndoială că este. A te adresa minţii lui în felul acesta înseamnă a-i arăta respect ca fiinţă umană creată pentru adevăr, deoarece a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
În al treilea rând, Schaeffer a perceput gândirea apuseană ca pe una în derivă pe marea fără urme a relativismului şi iraţionalismului. El a înţeles că noţiunea de adevăr care implică excluderea neadevărului şi cea de valoare care exclude nonvaloarea au dispărut atât din gândirea sofisticată, cât şi din gândirea populară. În locul ei s-a furişat ideea sintezei continue - ideea că de fapt nu există nici o deosebire reală între bine şi rău sau între adevăr şi neadevăr şi că antiteza va fi înghiţită în cele din urmă într-un „tot unitar" fără categorii.
Pentru a-i face pe oameni conştienţi de modul în care au fost amăgiţi de punctul acesta de vedere, Schaeffer prezintă în introducerea subiectelor discutate o analiză istorică menită a arăta cum a ajuns gândirea apuseană în starea ei actuală de delir. Scopul acestor analize era să restabilească noţiunea că există o antiteză absolută între adevăr şi eroare, între bine şi rău, între frumos şi urâtul obscen, şi astfel să remodeleze minţile noastre pustiite şi devastate, dându-ne încă o dată posibilitatea de a ne conferi sens vieţii, morţii, personalităţii umane şi lui Dumnezeu.
În al patrulea rând, Schaeffer a perceput importanţa identificării - în toate discuţiile apologetice şi evanghelistice şi în toată învăţătura sa referitoare la implicaţiile faptului de a fi creştin - a ceea ce el numea antiteza şi punctul de tensiune. Antiteza se stabileşte între adevăr şi neadevăr, între bine şi rău, între semnificaţie şi lipsa semnificaţiei, între sistemul de valori creştin şi cel necreştin, între relativismul secular şi absolutismul creştin. În toate subiectele pe care le-a discutat, el şi-a asumat sarcina de a analiza alegerile „sau - sau" care trebuie făcute la nivelul principiilor de bază şi să arate că opţiunile creştinismului biblic pentru viaţa personală şi comunitară sunt singurele consecvent raţionale şi satisfăcător omeneşti. A căutat în felul acesta să readucă pe făgaşul normal minţile confuze şi derutate, atât cu privire la opţiunile ontologice care stau înaintea individului, cât şi cu privire la opţiunile etice cu care se confruntă Apusul contemporan.
În al cincilea rând, Schaeffer a înţeles nevoia de a trăi adevărul, dar şi pe aceea de a gândi adevărul - pentru a demonstra lumii, prin stilul de viaţă transformat al grupurilor de credincioşi, că „Dumnezeul personal şi infinit există cu adevărat în generaţia noastră." Din această convingere a luat naştere centrul L' Abri din Huémoz, Elveţia, şi toate centrele L'Abri satelit din lumea apuseană. Fiecare centru L'Abri este centru de studiu, misiune de salvare, familie extinsă, clinică, centru de convalescenţă spirituală, mănăstire şi Biserică locală la un loc: un mediu în care vizitatorii învaţă să fie deopotrivă creştini şi fiinţe umane, membri ai unei comunităţi care se încrede în Dumnezeu Creatorul şi I se închină prin Isus Răscumpărătorul.
Schaeffer a înţeles că credibilitatea creştină reclamă nu doar simpla apărare a adevărului, ci şi practicarea lui; nu doar dezbaterea lui, ci şi înfăptuirea lui. Cunoaşterea faptului că adevărul lui Dumnezeu era practicat la centrul L'Abri i-a sprijinit îndrăzneala atunci când a cerut ca acelaşi adevăr să fie profesat şi în alte părţi.
Care va fi impactul lui Schaeffer pe termen lung pentru cauza creştină? Aşteptăm să vedem. Legea omenească a gloriei postume îl va trata fără îndoială pe Schaeffer aşa cum i-a tratat şi pe alţii, punându-1 în umbră temporar, acum că a decedat, şi permiţându-ne să-i vedem adevărata statură abia peste vreo zece, douăzeci de ani. Eu cred că crochiurile lui verbale şi vizuale, simple dar strălucitoare în opinia mea, vor supravieţui tuturor celorlalte lucruri, dar s-ar putea să greşesc. Totuşi, sunt sigur că nu greşesc deloc aclamându-1 pe Francis Schaeffer, micul pastor prezbiterian care a văzut bine lucrurile la care privea şi care a suferit pentru aceste lucruri cu mult mai multă dragoste decât noi ceilalţi, fiind unul din creştinii cu adevărat mari ai timpului meu. J. I. Packer, Februarie 1990