Capitolul doi: Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare
1 Cugetările mele m-au făcut să cred că există o conştiinţă sau o memorie culturală colectivă, aflată în corelaţie cu cuvintele. Sunt de părere că ea se subîmparte în: memoria colectivă a unei rase anume şi memoria colectivă a tuturor oamenilor referitor la ceea ce este omul şi la ceea ce este realitatea.
Astfel, prin limbaj omul „îşi aminteşte” (indiferent de credinţa lui personală) că Dumnezeu există. De exemplu, când conducătorii ruşi înjură, ei o fac uzând de numele lui Dumnezeu şi nu pe ceva de mai mică valoare; iar artiştii atei folosesc adesea simboluri relaţionate la „dumnezeu”. Cred că aceasta are o explicaţie mai profundă şi totuşi mai simplă decât concepţia lui Jung despre dumnezeu ca arhetipul suprem care se formează (spune el) în procesul evolutiv al rasei. Mai mult, în limbajul său, omul îşi aminteşte de asemenea că umanitatea este unică (creată după chipul lui Dumnezeu) şi, prin urmare, cuvinte de genul scop, dragoste, morală poartă conotativ înţelesul lor real. Aceasta este adevărat indiferent de perspectiva despre lume a fiecărui individ în parte şi în ciuda definiţiei din dicţionar sau din manualul ştiinţific.
Conotaţia cuvântului este uneori mai profundă şi mai „inconştientă” decât simpla sa definiţie. Folosirea unor astfel de termeni declanşează răspunsuri conforme sensului atribuit de rasa respectivă şi modului în care ea acţionează asupra sensului acestora, şi mai puţin în conformitate cu existenţa obiectivă şi cu identitatea omului. Mai mult, sugerez că după ce concepţia despre lume şi experienţele rasei formează definiţia şi conotaţia cuvintelor unei limbi anume, limba, ca sistem de simboluri, devine vehiculul pentru păstrarea vie şi transmiterea acestei concepţii despre viaţă şi a acestei experienţe.
Prin urmare, sunt de părere că întreaga chestiune este în principal una a limbajului, deoarece omul gândeşte şi comunică prin limbaj. Aş spune că în acest context separarea limbilor la Turnul Babei este un moment istoric de o importanţă copleşitoare.
2 Leonardo da Vinci, New York, Raynal and Company, 1956, pag. 174
3 Omit în mod deliberat schimbarea intermediară şi importantă în formularea din vremea lui Kant (1774-1804) şi a lui Rousseau (1712-1778). Formularea era următoarea:
LIBERTATE
 |
NATURA
Vezi Evadare din raţional, pag. 32-36.