Capitolul unu: Necesitatea metafizică
1 Unii ar putea spune că există şi o altă posibilitate – o formă oarecare de dualism – şi anume două contrarii existând simultan ca fiind co-egale şi co-eterne. De exemplu, mintea (sau idealurile, sau ideile) şi materia; sau, în morală, binele şi răul. Totuşi, dacă susţinem această poziţie în morală, nu există nici un motiv ultim pentru a numi pe cineva bun şi pe altcineva rău – cuvintele şi alegerea lor sunt pur subiective dacă deasupra lor nu există ceva. Iar dacă există ceva deasupra lor, atunci nu mai avem un dualism adevărat.Îîn metafizică, dilema constă în faptul că nimeni nu se bazează finalmente pe dualism. În spatele lui Yin şi Yang există în umbră un Tao; în spatele zoroastrismului există un ceva sau cineva intangibil. Fapt este că în orice dualism rămânem cu o formă oarecare de dezechilibru sau tensiune, şi există o tendinţă de revenire la monism.
Fie încercăm să găsim o unitate a acestora, fie, în cazul unui paralelism (al idealurilor, sau al ideilor cu materialul), suntem nevoiţi să găsim o relaţie, o corelare sau un contact între cele două, altfel rămânem cu un concept în care cele două merg împreună, fără să existe însă o unitate care să le determine să meargă astfel. Aşadar, în paralelismul la care se încearcă să se ajungă, există o tendinţă constantă a unei părţi de a se subordona celeilalte, sau de a deveni o iluzie.
Mai mult, dacă elementele dualismului sunt impersonale, rămânem cu aceeaşi problemă atât în fiinţă cât şi în morală ca în cazul unei forme mai simple a impersonalului final. Astfel, cred eu, dualismul nu constituie acelaşi gen de răspuns fundamental ca răspunsul întreit pe care îl voi aborda în această carte.
Probabil că ar fi bine să arăt că atât în existenţă cât şi în morală, creştinismul oferă un răspuns unic şi suficient cu privire la dualismul prezent, care, la origine este totuşi un monism. În existenţă, Dumnezeu este duh – acest lucru este la fel de adevărat despre Tatăl ca despre Duhul Sfânt, dar şi despre Fiul, înainte de întrupare. Astfel, începem cu un monism; dar prin crearea universului material din nimic de către Dumnezeul infinit, se creează un dualism. Trebuie să observăm că deşi Dumnezeu a creat ceva care n-a existat mai înainte, nu este vorba totuşi de un început din absolut nimic, pentru că El exista, voind.
Capitolul doi: Necesitatea morală
1 Observaţi că avem în creştinism, în acest domeniu al moralei, dar şi în acel al existenţei, un răspuns suficient pentru monismul originar, care în prezent este însă un dualism. Acesta se bazează pe faptul că Dumnezeu este bun şi a creat totul bun, dar creatura liberă neprogramată s-a revoltat şi a adus astfel în existenţă dualismul prezent între bine şi rău. Dar acestea nu sunt egale, pentru că răul este contrar naturii lui Dumnezeu, care a fost monismul moral originar. Astfel, în morală, ca şi în existenţă, avem un răspuns atât pentru dualismul prezent, cât şi pentru monismul necesar.